Contact     
      Home
      Despre noi
      Servicii alergologie
      Servicii nutritionale
      Informatii alergeni
      Imagini cu alergeni
      Contact

ALERGOCENTER

Din 1 mai 2021 am deschis Alergocenter, un centru medical care ofera consultatii de alergologie, nutritie, homeopatie si gemoterapie.

Medici si colaboratori

  • Dr Bologa Ramona PhD, Medic Primar Alergologie-Imunologie Clinica, competenta Homeopatie clinica si Gemoterapie
  • Dr Popa Monica, Medic Specialist Alergologie-Imunologie Clinica
  • Dr Ludescher Hannelore, Medic Specialist Alergologie-Imunologie Clinica
  • Dr Andriuta Marina, Medic Specialist Alergologie-Imunologie Clinica
  • Ranga Raluca, Nutritionist-Dietetician
  • Brumar Cristina, Nutritionist-Dietetician

INFORMAŢII UTILE DESPRE ALERGIE

Ce este alergia?
Alergia este o reacţie anormală a organismului (a sistemului imun) la o substanţă care în mod normal nu ne deranjează. Când organismul întâlneşte substanţa la care este alergic, acesta reacţionează prin eliberarea unor mediatori care determină simptomele de alergie.

Ce se întâmplă în timpul unei reacţii alergice?
În cazul unei persoane alergice la început are loc sensibilizarea organismului, adică prin expunerea repetată a acestuia la un alergen (polen, acarieni, păr de animale, mucegai, alimente, venin de insecte, medicamente) sistemul imunitar sintetizează anticorpi IgE specifici faţă de acel alergen. La un moment dat când organismul vine în contact cu acelaşi alergen, alergenul se va lega de anticorpii IgE specifici prezenţi pe suprafaţa celulelor implicate în alergie, iar acestea vor elibera substanţe chimice (mediatori) responsabile de simptomele care apar în alergie. Simptomele sunt variate în funcţie de tipul de alergen şi calea de pătrundere a acestuia în organism (ex. alergeni inhalatori, alimente)

Bolile alergice mai frecvente şi manifestările lor:

  • Rinita alergică- strănut, prurit nazal (mâncărime la nivelul nasului), obstrucţie nazala (nas înfundat) sau rinoree (curge apos)
  • Conjunctivită alergică- lăcrimare, prurit ocular
  • Astm bronşic- tuse seacă, greutate în respiraţie, wheezing (şuieră pieptul)
  • Dermatită atopică- apariţia unor leziuni cutanate pruriginoase cu aspect şi localizare specifică
  • Alergia alimentară- manifestări clinice variate
  • Urticarie acută, cronică- apariţia unor erupţii maculo-papulare pruriginoase (în popor “blânde”)
  • Angioedem (însoţit sau nu de urticarie)- apariţia unor edeme în anumite zone ale corpului de gravitate variată (ex. buze, limbă, pleoape, periarticular)
  • Dermatita de contact alergică- apariţia unor placarde eritematoase, prost delimitate, pe suprafata cărora apar vezicule sau bule, la zona de contact cu alergenul dar şi la distanţă (ex. metale, vopsea de păr)
  • Alergia medicamentoasă- manifestări clinice variate Şocul anafilactic- mai frecvent manifestat prin urticarie, angioedem, bronhospasm şi scăderea tensiunii arteriale, uneori poate fi letal
  • Alergia la latex
  • Alergia la înţepătura de insecte
În cazul în care prezentaţi una sau mai multe din manifestările clinice amintite mai sus aveţi nevoie de un consult alergologic pentru a afla la ce sunteţi alergic, ce trebuie evitat şi cum puteţi preveni reacţia alergică în viitor şi să beneficiaţi de un tratament adecvat şi modern din partea unui medic specializat în bolile alergice.

Imagini cu alergeni

Home | Despre noi | Servicii alergologie | Colaborare cabinete | Informatii alergeni | Contact

Acest site este destinat informarii pacientilor.
Copyright © October, 2021 cabinet-alergolog.ro. All rights reserved. Copyright Notice.
Webmaster Mican Daniel